Etichete

, , , , ,


Pentru cei care nu ştiu, campania “Ca să fii cool trebuie să fii viu” a fost iniţiată de Brightie la începutul lunii trecute şi abordează una dintre problemele grave ale societăţii româneşti: inconştienţa la volan, indisciplina şi indiferenţa tragică prin care mulţi şoferi însângerează şoselele şi distrug vieţile lor şi ale altora.

Tot pentru cei care nu ştiu, România este ţara din Europa cu cea mai mare rată a deceselor în accidente de circulaţie, respectiv la noi dacă – Doamne fereşte –  eşti implicat într-un accident de maşină, ai o şansă din trei să mori. Motivele pentru situaţia asta sunt multe şi se pot dezbate la nesfârşit. Poliţia Română face campanii, împarte fluturaşi, lipeşte afişe – dar tot Poliţia Română dă mii de carnete de conducere contra şpagă.

Iar pe lângă miile de cruci care împânzesc marginile de drumuri naţionale, există şi indicatoarele unde scrie – negru pe galben fluorescent – STOP ACCIDENTELOR RUTIERE. VIAŢA ARE PRIORITATE! Iniţiativa asta mi se pare un apel disperat al autorităţilor (către şoferi, către Dumnezeu?) comparabil cu purtatul ghirlandei de usturoi care să te apere de vampiri.

Până una alta, pe indicatoare se pune praful, crucile se  înmulţesc şi nu ştim încă numărul real al celor care conduc o maşină fără să fi dat un examen “pe bune”. Iar chestia cea mai gravă e că majoritatea celor ucişi în accidente de circulaţie sunt tineri.

Tinerilor – în principal, dar nu numai – li se adresează campania iniţiată de Brightie, campanie la care au aderat repede şi alţi bloggeri (link-uri către toţi găsiţi mai jos) care au pus suflet, cuvinte tari şi trafic la bătaie pentru cauza asta. Un cuvânt tare e şi cel pe care l-am folosit ca să caracterizez campania asta drept un “fenomen”. Ştiu că-i mai mult deziderat decât realitate în a considera acţiunea unei mâini de bloggeri drept fenomen, însă mi-aş dori să văd titlul “Ca să fii cool trebuie să fii viu” pe o primă pagină de ziar, în prime time la TV sau măcar grafittizat pe ziduri de bloc.

Cât despre mesajul meu pentru cei care consideră maşina de la mama şi tata drept înlocuitor de testicule, substitut de creier, “impersonare” a unui bolid de F1 sau aspirator de femei, vreau să le spun doar atât:

Ca să-i dai “în gură”, “s-o calci până-n podea”, “s-o arzi  în blană” să fii şmecher la volan, trebuie să te ţină să calci în picioare şi toate lucrurile pe care le preţuieşti, visurile tale, prietenii, familia, cei ce te iubesc, viaţa ta – totul, într-o secundă, toate lucrurile frumoase pe care le-ai trăit şi le-ai fi trăit dacă n-ai fi ales să fii un pic prea…şmecher.

Mort – o să fii doar încă o cruce pe marginea drumului şi asta nu-i cool deloc.

Iar dacă nu-ţi pasă prea mult ce ţi se întâmplă ţie însuţi, gândeşte-te cum ar fi să trăieşti o viaţă întreagă ştiind că de mâna ta cool, care rupe schimbătorul şi roteşte volanul ca pe-un titirez, au murit alţii, poate chiar prietenii tăi, poate chiar familia ta. Ştiind că deşi ai scăpat, o să rămâi cu sufletul  pe veci între fiarele alea contorsionate. Ceea ce înseamnă că de fapt  tot mort o să fii, mort pe dinăuntru – şi nici asta nu-i cool deloc. Aşa că mai gândeşte-te. Maşina-i un mijloc de transport, tu şi eu suntem oameni din carne şi oase, lasă filmele că Vin Diesel are cascadori care-i fac figurile alea de douăzeci de ori până ies, pe când vieţii tale n-ai cum să-i tragi “duble”.

Cum am zis, dau mai jos – cu toată stima – linkurile către  toţi cei care au scris pe subiectul acesta (dacă omit pe cineva să mă ierte, daţi-mi linkul şi-l trec aici):

Santiaggo

Bluarto

Boogye

AlphaBlog

Florin Puşcaş

Grim_Cris

RedAndBlue

Alex Bleau

Mis(s)Andra

Luana

Zizzou

B-ul

Anunțuri