Etichete

, , , ,


04062009790

 

 

Mâine în bătălie să te gândeşti la mine. Cadă spada ta fără tăiş, mori în deznădejde.

 

       Ce ştiu despre Javier Marias e că a scris Romanul Oxfordului, pe care l-am citit anul trecut, mi se pare, nu mai ţin minte dacă mi-a plăcut sau nu, ar trebui măcar să mai răsfoiesc o dată cartea asta ca să-mi pot da cu părerea. Amintesc despre Romanul Oxfordului, fiindcă despre el se spune, în prezentarea cărţii de care voi vorbi astăzi, că i-a adus lui Marias tronul unei insule din Caraibe (cică suveranul Redondei, aşa se numeşte insula, a fost atât de impresionat de cartea spaniolului încât i-a oferit acestuia tronul său). Asta aşa, ca o picanterie de început.

          Mâine în bătălie să te gândeşti la mine (Mañana en la batalla piensa en mi), publicat în 1994, este un roman extrem de dens, şi la propriu şi la figurat, cu fraze înaintea cărora trebuie să tragi aer adânc în piept, cu o poveste plină de hăţişuri şi spirale (ca pânza ţesută în jurul unei crisalide). Scurt pe doi, Victor, un scenarist de televiziune şi scriitor de discursuri “la negru”, o cunoaşte pe Marta, o aventură de o noapte – mai bine zis jumătate de noapte, fiindcă înainte ca întâlnirea amoroasă să se consume, femeia moare subit în braţele lui. Victor se trezeşte astfel într-o casă străină, cu o femeie moartă al cărei copil mic doarme în camera alăturată şi al cărei soţ e plecat într-o călătorie de serviciu la Londra. Ce se întâmplă mai departe? Cam greu de povestit fără să dezvălui detalii privind esenţialul acestei cărţi pe care merită s-o parcurgeţi, cu condiţia să nu vă aşteptaţi la o lectură prea uşoară.

          Suspansul e temperat, abia spre sfârşitul cărţii încep să se dezlege iţele, deşi nu ştiu dacă deznodământul pe care îl doream s-a concretizat în ultimele pagini. Oricum, povestea te prinde şi vrei, eşti nevoit chiar să citeşti mai departe.

          “A murit, mi-am spus, femeia aceasta a murit şi eu mă aflu aici şi am văzut şi n-am putut să fac nimic ca să împiedic acest lucru, iar acum este deja târziu să sun pe cineva pentru a destăinui ce am văzut. Şi, deşi mi-am spus-o şi am ştiut-o, nu m-am grăbit să mă îndepărtez şi să mă desprind din îmbrăţişarea pe care mi-o ceruse, pentru că îmi era plăcută – sau chiar mai mult – atingerea corpului ei întins şi pe jumătate gol, iar aceasta nu s-a schimbat într-o clipă din cauza faptului că murise: era tot aici, trupul mort încă identic cu cel viu, doar cu mai multă pace şi mai puţin neliniştit şi poate mai bland, nu mai era zbuciumat, ci se odihnea, şi i-am mai văzut încă o dată cu coada ochiului genele lungi şi gura întredeschisă, care erau tot aceleaşi, identice, genele întoarse şi gura neobosită care vorbise şi mâncase şi băuse, surâsese şi râsese şi fumase şi mă sărutase şi mai putea fi, încă, sărutată.”

          Pe vreo şaizeci de pagini se întinde, la relanti, şocul morţii – pentru cel mort şi pentru cel viu, sentimentele amestecate, gândurile intense ale personajului-martor care trebuie să facă diferenţa între un trup cald şi amintirea care i se răceşte în braţe.

          Victor se comportă ciudat, ca un criminal dominat de nevoia perversă de a rămâne conectat la faptă (cu diferenţa majoră că nu a comis nici o crimă): pleacă luând cu el (un suvenir, o greşeală?) sutienul amantei lui pe care-l îndesase în buzunar înainte să părăsească apartamentul şi caseta robotului telefonic, pe care sunt imprimate vocile mai tuturor personajelor cu care ne vom întâlni mai apoi în carte. Mai târziu, va face în aşa fel încât să intre în legătură cu familia defunctei, cu tatăl şi sora Martei, Luisa, cea care va şi descoperi legătura lui Victor cu moartea surorii ei. Iar deznodământul îi va pune faţă în faţă pe cei doi “coniubiţi” (termenul îi aparţine şi îl explică autorul), amantul Victor şi soţul – acum văduv – Eduardo, făcându-l pe cititor să dezvăluie secretele unei poveşti incredibile.

          Gata, mai multe nu spun, că devin spoiler. Mai voiam să dau nişte citate, însă ar trebui să reproduc fraze interminabile care nu vor face decât să vă intrige mai mult. Suficient să adaug că întregul roman prezintă frământările individului martor al morţii – perspectivă pe care o proiectează  asupra lui însuşi, căutând legitimări profunde ale sensului existenţei şi non-existenţei, încercând să fundamenteze moral decizii care nu se pretează la a fi neapărat interpretate printr-o grilă etică.

          Mâine în bătălie să te gândeşti la mine a apărut anul acesta la editura Univers, în traducerea Dianei Moţoc, într-un volum de 332 de pagini – o proză densă şi sinuoasă, ce exclude lectura de relaxare dar care va fi pe gustul cititorilor antrenaţi.