Etichete

, , , ,


Blazon

Weekend-ul ăsta am luat la explorat Bucureştiul, înarmaţi cu artileria uşoară (adică Benchiu’ul lui Brightie şi N95-ul meu amărât), în scop de pictoriale amatoristice-pasionate. Deci, familia Boldea, dacă vedeţi asta, nu daţi banii pe prostii/ faceţi poze la copii (adică, haideţi, tată, de prin ţările calde pe unde s’teţi, să ne facem un grup de japonezi şi să ieşim la vânătoare de fotografii, că măcar Alex face fo-to-gra-fii cu AG-ul lui, astea de mai jos sunt încă în stadiul de poze J).

Buun. Eu unul îs disperat să găsesc ceva de iubit/apreciat la oraşul ăsta ca o speluncă aglomerată. În cei doi ani de când stau în Bucureşti am mai fost prin centrul istoric, aşa, fugitiv, dar nu gândeam ce minunăţii se ascund chiar prin spate la Hanul lui Manuc (şi pun pariu că 90% din bucureşteni habar n-au nici ei).

Că tot veni vorba, hanul e grafittizat pe spate, nu ştiu cine-l administrează acum, dar poate s-o îndura să mai dea cu bidineaua şi prin dosul căşii, că prea se vede leopardu’:

Manuc grafitti

Pe flancul celălalt al străzii, o privelişte suprarealistă care ne-arată cum criza i-a încremenit în proiect pe dezvoltatorii imobiliari (mai bine).

Fatada macaralei pasare

Aşadar aceste două puncte de reper, Manucul grafittizat şi faţada macaralei pasăre, se află chiar vizavi de subiectul pictorialului: biserica Buna Vestire şi Palatul Voievodal Curtea Veche, inima istorică a Bucureştilor.

04072009803

Biserica nu impresionează, acelaşi stil turtit, bizantin, lungit la pământ – când ar trebui să cuteze la cer – în schimb turnul clopotniţei, separat de nava bisericii, are un aer aparte, cu iedera ce se caţără tot mai aproape de dangătul clopotului, (peste geamlâcul prin care priviri neprihănite urmăresc poate intruşii ce împuşcă bliţuri prin curte).

04072009808

Buna Vestire

Biserica Buna Vestire face parte din acelaşi complex de clădiri (de fapt, ruine retuşate de arheologi) care a găzduit (de la Vlad Ţepeş la Constantin Brâncoveanu, ne spune omul care ne-a tăiat biletele) Palatul Voievodal Curtea Veche. Mai multe detalii istorice găsiţi aici.

Curtea bisericii, precum şi cea a complexului sunt pline de fragmente de statui, basoreliefuri, pietre funerare ori plăci comemorative expuse aleatoriu; cele de mai jos parcă-s puse la zid:

La zid

Prima secţiune prin care ne-am plimbat (făr’ de ghid, domnul cu biletele arătându-ţi doar un panou cu informaţii pe care-l numeşte  “historic here”, sic!, expresie fabricată pentru turiştii străini) este subsolul, un beci mare cu mai multe încăperi din care n-au rămas decât zidurile.

Doua cai

Exit

La soare

Beciul domnesc

Întreaga construcţie pare să fi fost dărâmată pe alocuri, refăcută şi iar dărâmată, o expresie a vremurilor tulburi prin care au trecut carpato-danubiano-ponticii noştri. Zidurile păstrează în secţiune longitudinală urmele schimbării.

Granite

În unele locuri pietrele calcifiate de trecerea timpului ţin la un loc ce a mai rămas din şapte secole de istorie.

Spre lumina

Sincer, subsolul e dezamăgitor. Acum vreo săptămână am văzut pe History Channel un documentar despre palatele maure de la Alhambra şi mi se cam strânge inima fiindcă-mi dau seama că poporul ăsta al meu a lăsat în urmă ziduri goale, pietre sparte şi afumate, călcate în picioare de hoţi şi distruse de invazii. Asta te face să admiţi că poate placa aia veche şi victimistă cu “vicisitudinile istoriei” e în parte adevărată. Şi poate că-n ruinele astea zac explicaţiile lipsei de civilizaţie de care ne plângem astăzi.

Dar să (ne) revenim. Nu ştiu dacă autorităţile au încheiat proiectul de restaurare sau ce planuri au cu palatul (care nu prea-i palat), sper să găsească totuşi soluţia potrivită pentru a popula interiorul cu artefacte iar curtea interioară să nu mai arate ca un depozit unde-s puse de-a valma fragmente ce n-au nici o legătură unele cu altele. E adevărat, unele piese sunt dispuse estetic:

Capitel

Pe ascuns

Odihna

Puzzle

Altele însă, nu-şi au locul aici şi chiar bulversează:

Placa 1

Placa 2

Dar una peste alta, senzaţia de care n-am putut să scap a fost aceea de balast, fragment al unui întreg irecuperabil, reminiscenţă, glorie apusă, frumuseţe tristă:

Leii Romaniei

Coloana strapunsa

Fragmentarium

Lacustra

Ceea ce e interesant şi plăcut însă, stă în prezenţa acestui complex de ruine în inima oraşului, la doi paşi de forfota cotidiană. O columnă, aşa am numit-o eu, dă replica de peste timp tuturor clădirilor dimprejur.

Columna 2

Dincolo, peste drum, pare că unele case (încă locuite) de lângă palat, se ruinează la rându-le, ca cea de mai jos, ca şi cum melancolia vremurilor trecute le descompune încet în aerul coclit de vară.

Vis a vis

După ce am mai hoinărit puţin pe scările interioare şi pe terasa clădirii (pe mine m-a lăsat bateria între timp, o altă viziune a poveştii şi nişte fotografii în plus găsiţi la Brightie), ne-am aşezat la chillout la o altă terasă (de astă dată cu bere, scaune de ratan şi muzichie-n surdină), pe o străduţă – Covaci, se numeşte, parcă – din cele cu pavaj de scânduri, şi ele făcând parte dintr-un Bucureşti pe care parcă-ţi mai vine să-l iubeşti.

Anunțuri