Etichete
Jurnal de cămin, Zoltan Rostas, Sorin Stoica (ed.), Ed. Curtea Veche, 2008.
(Împrumutată de la Yuki, citită cam în atâta timp în cât a fost scrisă – nişte esenţe extrase mai jos, pentru cine-o vrea s-o citească sau numai să-şi amintească de viaţa de student.)
Leu, Grozăveşti, Regie, Kogălniceanu, Panduri, Pallady, Fundeni, Arte. Iei două duzini de studenți şi îi pui să-şi țină un jurnal de cămin, timp de x zile. Vei avea la final cinci sute pagini care cuprind esența a ceea ce pentru mulți reprezintă « cei mai frumoşi ani », anii de cămin şi viața de student. Jurnal de cămin a plecat ca o inițiativă de cercetare sociologică a editorilor însă conține bucăți de literatură autentică (chiar dacă neşlefuită). Plus o mare de amintiri care te umple de nostalgie.
În cămin “ începi să-ți doreşti tot ce nu ai avut de-a lungul anilor petrecuți aolo : intimitate, curățenie şi, nu în ultimul rând, o casă, o casă numai a ta, pe care să o împarți doar cu familia. Eşti ca un copil al străzii, care îşi doreşte ce nu a avut vreodată : părinți şi un acoperiş deasupra capului .“
O țeavă de apă spartă şi un instalator arhetipal :
« La miezul nopții s-a spart. Confuză mă uitam la fisura din care ieşea apa şi cădea în oala pe care o aşezasem undeva pe jos. Colegele de cameră stăteau şi ele neputincioase ca şi mine, neştiind ce să facem. In scurt timp în jurul meu nu mai era nimeni. Fetele se băgaseră la loc în pat, îngrozite de perspectiva sumbră că în curând toate lucrurile lor vor pluti pe apă. Atunci a apărut instalatorul, probabil chemat de vecinii de jos. Fără nici un cuvânt şi aşezat valiza cu scule. A scos un ciocan şi s-a apropiat de conductă. L-am însoțit cu privirea, ştergându-mi discret o lacrimă de recunoştință. S-a oprit în fața oalei, şi a rămas pe gânduri cu ciocanul sub braț şi cu un deget murdar proptit sub barbă.
– Stiu eu… – a zis ca pentru sine.
– Ce nu ştiți ? – m-am neliniştit. Omul acesta îmi devenise apropiat.
– Dacă se merită
– Păi cum ? Plătesc dublu ! Este noapte şi vi se cuvine un spor de noapte. Munca în timpul nopții este foarte obositoare.
– Asta-i una. Dar am şi nevastă, şi copii… Ar trebui să stau acum acolo, cu ei şi nu aici, cu dumneavoastră. Doar îmi sunteți străină.
E adevărat, m-a văzut pentru prima data în viață. Şi totuşi preferă să stea cu mine şi nu cu familia. Vreun fluid misterios? M-am simțit flatată, dar şi vinovată.
– Plătesc triplu, pentru despărțirea de familie.
A suspinat, dar a pornit pe scări în jos, cu capul plecat, ca şi cum îi era ruşine de slăbiciunea aceasta de neînțeles şi pentru el, care îl determina să mă aleagă, pe mine şi nu pe propriii săi copii. Mergea să închidă coloana de apă. Am ajuns la uşa subsolului urât mirositor. In dreptul uşii s-a oprit a doua oară şi a măsurat-o cu o privire tristă.
– Cam pute – a zis.
– Spor de toxicitate?
– E clar, dar sunt şi puțin obosit, la ora asta !
– Atunci vă ajut, dacă îmi permiteți, să vă țin eu lanterna şi sculele.
La mijlocul drumului spre robinet s-a oprit. Eu la fel, deoarece aveam lanternă şi mergeam aplecată din pricina locului prea strâmt.
– Dar anul trecut la noi a fost inundație – a zis, aparent fără legătură cu situația.
– Ințeleg. Atunci, puteți să vă odihniți.
– Pot. Si s-a aşezat pe valiza de scule pe care o târâsem până acolo. Au trecut câteva clipe de tăcere, dar nu părea să intenționeze să se ridice.
– Stiți ce ? Dumneavoastră veți mai rămâne puțin, iar eu am să mă duc să opresc robinetul. Nu a răspuns. Considerând lipsa de răspuns ca pe un acord, am mers spre robinet şi m-am uitat în spate. Stătea în continuare. N-am avut de ales, am închis robinetul şi l-am dus sus căci nu mai putea să se mişte. Mai departe mi-a fost mai uşor, căci nu mai curgea pic de apă în oala deja plină. Din sculele lui am luat un colier şi silicon şi am strâns bine în dreptul fisurii. »
Eterna şi fascinanta renovare :
« De când am ajuns în cămin m-a cam deranjat prezența muncitorilor care terminau lucrările de renovare. În acea zi, după ce m-am întors de la cursuri, am avut o întâlnire de gradul zero cu unul dintre ei. Am profitat de faptul că ne-au pus gratii – de fapt nişte cerculețe unite – şi am lăsat geamul deschis, fără teama ca cineva să fure ceva. In timp ce mâncam liniştită şi citeam un ziar, stând cu spatele la geam, am auzit : « Domnişoară ! Domnişoară ! » M-am speriat. Am crezut că e vreun aurolac care vrea nişte bani, însă când m-am întors era un muncitor de vârstă medie. Avea o față blândă. Şi-a dat seama că m-a speriat şi s-a scuzat. “Domnişoară, puteți să-mi umpleți şî mie sticla asta cu apă, că vrem şi noi să ne spălăm pe mâini.” I-am zâmbit şi el mi-a răspuns cu acelaşi zâmbet şi am observat că-i lipseau trei dinți de sus. Deoarece chiuveta este prea mică şi joasă nu am reuşit. El mi-a sugerat să pun cu cana.
Mă simt puțin vinovată că l-am bănuit că ar vrea să ia ceva din cameră, pentru că m-am uitat tot timpul la el. După ce i-am dat sticla cu apă mi-a zâmbit şi am văzut că, de fapt, îi lipseau patru dinți. »
Definiție exhaustivă :
« Țipete, urlete, răgete, uşi trântite, înjurături ca la uşa cortului, păruieli între fete, declarații de dragoste, serenade în modul, whist până târziu în noapte, femei uşoare gata să danseze toată noaptea pentru un strop din căldura vinului gratuit, nopți liniştite la lumina lumânărilor, colege “beton” gata oricând să plece la un suc după o strâmbătură din care înțeleg cu siguranță ce le ceri, geci de firmă cumpărate cu şapte lei, gândaci care îți țin de urât în nopțile tale de nesomn, fete drăguțe (ziua) sforăind pe rupte (noaptea), calorifere înfundate, pe care dacă pui mâna rişti să-ți rămână înțepenită, paste cu bulion când sponsorii nu dau nici un semn, sala de lectură (sau cantina R2), cafenea în cameră, răgete în modul la orice glumă banală spusă de tipul cu Audi A3, invitații falsificate la balurile bobocilor din cluburile de pe lângă noi, lupte acerbe pe calculator, oameni şi oameni,cu fețe şi fețe, cu fițe şi fițe, cu bani ori fără, cu chef de chef ori cu chef de chemat poliția când tu te simți cel mai bine, cu bune ori şi mai bune intenții, cu rele sau de obicei cu cele mai rele intenții, cu blonde focoase pe bancheta din spate a maşinii, bărbați în toată firea plângând şi amenințând că se aruncă de la etaj pentru că ea, femeia pe care o iubeşte cunoaşte toate paturile din Regie, mirosuri de la ghena din apropiere acoperite de tone de bețişoare şi lumânări parfumate, fete pocnite, uitate de civilizație, îmbrăcate (mai mult dezbrăcate) cu fuste de-o palmă, cu imprimeuri de leopard, caserole goale, vânt prin frigider, rugăminți şi mituieli pentru o cărămidă pe care să ne preparăm pireul din fulgi de porumb, țârăit de telefoane în miez de noapte, prize pocnind, prieteni adevărați, cursuri printate cu 0.06 lei pagina, şampoane, țigări şi ciocolată pe gratis de la promoteri ce stau în cămin, țigări cu împrumut, bani de medicamente ce se duc uşor pe căni cu vin fiert în bărulețe de rockeri, tresse pe gratis, haine uscate pe spătarul scaunului, farduri aruncate prin toate colțurile camerei, curățenie la trei dimineața, pungi cu apă fierbinte aruncate pe coafura bine finisată a domnişoarei ce se bălăngăne pe tocurile de 13 cm, chefuri cu chetă, ceaiuri fierbinți la țigara de dimineață, ochi împăienjeniți, duşuri pe apucate (la cheremul apei care nu tot timpul vrea să urce cinci etaje), cerşit prin cămin, afaceri cu un aspirator care abia îşi mai trage sufletul, telefoane îmbucurătoare de la părinți care fie îți trimit pachet, fie cotizează pentru ghetele care ți-au plăcut atât de mult, rock la maximum îmbinându-se cu manelele vecinelor de modul, bârfe la intrarea în cămin, agende pline cu numere de telefon ale unor persoane despre care nu-ți aminteşti nimic, cele mai noi filme piratate, ale căror replici le spui ca pe o poezie înainte ca ele să apară prin cinemaurile noastre, bătăi pe coridoare, farse făcute colegilor, certuri cu administratoarea care nu înțelege “cum de la tine în cameră e frig şi aici la mine nu poți sta cu o bluză mai groasă pe tine”, săptămână nebună, zile ciudate, nopți frânte, imagini mişcate, amintiri uitate, aşteptări înşelate, alte aşteptări, încercări eşuate, fire albe, vorbe goale, cuvinte formale, râs şi plâns, prieteni adevărați care ştiu când să te țină în brațe, iubiri trecătoare şi întotdeauna o dragoste adevărată. Ăsta e căminul!”
