Etichete

, ,


Fiindcă iubita-mi parte luminoasă cere prin leapşă să-mi vază partea vicioasă (de parcă n-ar fi avut timp pe durata celor ~5 ani de când m-am aciuat la umbra ei să-mi ştie năravurile), iată că le exhib aici, şi n-aveţi voie să vă folosiţi de ele împotriva mea (precizez că ordinea e aleatorie):

U2 – mai exact, pentru cunoscători, călătoria spirituală a trupei U2 şi a domnului Bono. Îmi aduc aminte că prin 2005, după un party la mine acasă, cineva a uitat nişte cd-uri printre care şi albumul All That You Can’t Leave Behind. Mi-a luat vreo câteva săptămâni până să-l ascult, dar de atunci piesa Beautiful Day şi alte vreo 150 de cântece U2 nu lipsesc din nici un playlist de-al meu.

 History Channel – motivul meu de dispută cu jumătatea mea care nu înţelege de ce mă pasionează pe mine tacticile lui Von Paulus şi Jukov la Stalingrad, cât de importantă a fost bătălia de la Allesia şi cum l-a propulsat pe Iulius Cezar ca geniu al istoriei militare mondiale, ori cât de interesante sunt documentarele Life After People, Ax Men, Pawn Stars, ş.a., chiar dacă le vezi de câte douăzeci de ori. Cert este că înţelegerea implicaţiilor hegemoniei spartanilor în Grecia antică, a dominaţiei Imperiului Roman asupra lumii ori a deciziei lui Hitler de a nu ataca la Dunkerque, nu mă vor ajuta niciodată să câştig o amărâtă de dominaţie asupra telecomenzii. Prin urmare, în serile noastre de leneveală la TV, ne uităm tot la Animal Planet, la documentarele cu feline. Într-o altă existenţă, voi fi un medic veterinar cu excelente cunoştinţe de tactică militară!

 Ciocolata. În toate formele ei.

Ţigările – cartea lui Carr n-am citit-o, ţigara electronică e un surogat care suge, nu mai vreau să vorbesc despre asta, deja ţi-am fumat alea două ţigări pe care le mai aveai în pachet, bebiţo, şi mă gândesc la următorul viciu.

 Lectura – pe bune, simt că-mi lipseşte ceva dacă nu car un roman cu mine dimineaţa la metrou, în drum spre muncă. Şi fiindcă un viciu e ceva care te fieeeeerbe, chiar şi cititul din scoarţă-n scoarţă a cărţilor proaste care-mi nimeresc în mână e o activitate obsesiv-compulsivă.

Un păhărel de rom + un pahar de cola. Nu mixate, ci în “parteneriat”. Gheaţă – doar vara, romul să fie negru şi nu adăugaţi lămâie că aia-i Cuba Libre si romul nu-i murătură să-l acreşti. Se repetă operaţiunea de câteva ori, cu lentoare savuroasă. PS: De cateva ori pe lună, nu pe zi!

Nopţile de vineri – spre sâmbătă, când ştii că nu trebuie să te trezeşti a doua zi la şapte şi îţi permiţi să-ţi faci de cap, înţelegeţi ce vreţi voi prin asta.

 Ciocolataaaaaa!

 Ideile puţine, da’ fixe. Adică faptul că vreau o seră plină cu plante şi cărţi, ba nu, vreau o cabană în pădure, sau o crâşmă a noastră, sau ok, mă mulţumesc deocamdată şi cu un balcon deschis; vreau să fiu eu ăla care găteşte (şi nu vreau să fac curăţenie), vreau să învăţ să fotografiez, vreau să ne urcăm într-un tren şi să nu ştim unde merge… dar astea deja-s visuri, nu mai sunt vicii.

 Mă tot strofoc să-mi mai găsesc vreun viciu, ştiu că nu v-au satisfăcut cele de mai sus, paparazzilor. Dar ce să-mi fac, aşa sunt eu, da, aproape perfect, cum stau aici în poziţia lotus şi cuget la slăbiciunile umanităţii. Eeeeepic.

Anunțuri