Etichete

, , , , , , ,


Ne-am intors de cateva ore din saptaluna de miere petrecuta la Barcelona. Parca suntem convalescenti, e cea mai plina vacanta pe care am avut-o si – lasand la o parte indispozitia din prima zi, probabil din cauza schimbarii de clima si arsurile solare pe care le-am capatat in ultima zi, fiindca am uitat ca-s cu niste grade bune mai aproape de ecuator – senzatia asta de convalescenta vine la faptul ca am facut practic o La Vuelta pe jos prin Barcelona, strabatand la pas orasul asta mirific de la nord la sud si de la est la vest.

El Prat. Aeroportul lor este de vreo cinspe ori mai mare decat Otopeni. Decoleaza si aterizeaza avioane la fiecare minut. Se sta realmente la coada in aer si pe pistele de decolare. Sunt peste opt sute de ghisee de check in. Drumul de la un terminal la altul dureaza vreo 15 minute cu autobuzul, si inca pe-atat pana in Plaça Espanya. Sosele suspendate, zeci de bretele care duc la autostrazi, o infrastructura care arata ca si o tara latina – cu tarele ei cu tot –  poate (daca vrea), mai ales dupa treizeci de ani de membership UE. Pe tot drumul de la aeroport pana in oras n-am vazut un boschet crescut aiurea, vreo groapa in sosea ori copaci si flori crescute asimetric. Poezie, nene.

In Piata Espanya e vechea arena de coride. De niste ani cica s-au interzis coridele in Spania (fair enough) dar arenele le-au transformat in mall-uri (eu le-as fi facut muzee).

Ne cazam la hotel. De unde sa stim ca Avinguda Meridiana este alaturi de sora-sa, Avinguda Diagonal unul dintre megabulevardele care taie toata Barcelona si pe care vuiesc masini si (mai ales) scutere, motociclete si alte neamuri cu doua roti si motor, 24 din 24? Hotelul se cheama Catalonia Atenas. Are patru stele dar n-are frigider in camera, iar camera n-arata nici de hotel romanesc de trei stele. (Deci surprinzator sau nu, la capitolul asta i-am luat pe spanyards.) Eh, zicem, n-am venit sa stam in camera, ci sa vedem frumusetile locului. Si le-am vazut, din crestet pana-n talpi.

Reteaua de transport este efectiv monstruoasa. Cum bine zicea baby, oamenii astia mai au un oras sub oras. Sunt vreo noua magistrale de metrou, linii de tren care sunt legate cu metroul prin tot orasul, zeci de linii de autobuz si tramvai, funiculare, un amarat de tramvai de epoca si autobuze turistice care te plimba prin oras pe bani deloc neglijabili, asa ca mai bine folosesti metroul si autobuzele normale si vezi orasul pe cont propriu si-n tihna. Sau febril, ca n-ai decat sapte zile si zeci de chestii de vazut/simtit/placut.

Gaudi. Fara Gaudi, Barcelona ar fi o oarecare metropola, fara nimic original. Omul asta si-a pus amprenta pe tot ce inseamna cultura si civilizatie in Catalonia. Parcul Guell, Casa Batllo, Sagrada Familia – sunt numai locurile pe care le-am vazut noi si care nu cred ca se pot uita. De la decoratiunile incredibile din resturi de faianta colorata din parcul Guell si ingeniozitatea sistemelor de ventilatie si iluminat din casa Batllo, de la jocul cu nuante si curbe ale constructiilor pe care le-a creat pana la maretia unica in lume a catedralei Sagrada Familia, Antoni Gaudi e unul dintre artistii ale caror lucrari se vad si la propriu si la figurat – din spatiu.

La Sagrada Familia se lucreaza – cu intermitente – din 1882. La momentul in care a pregatit planurile si macheta, cu posibilitatile tehnice ale timpului, Antoni Gaudi a spus ca e nevoie de cateva sute de ani pentru finalizarea constructiei. Dar, a  mai adaugat el, “clientul meu nu se grabeste”. Comparand ce am vazut pe net cu ce am vazut la fata locului, lucrarile la interior sunt foarte avansate. Inaugurarea programata pentru 2026 are probabil valoare simbolica prin marcarea centenarului mortii lui Gaudi. Nu va pot descrie in cuvinte maretia catedralei. Va fi cu siguranta un loc de pelerinaj pentru toata lumea crestina.

Dali. Am facut o excursie de jumatate de zi la Figueres, sa vedem teatrul-muzeu al lui Dali. Un alt frumos-nebun-genial despre care o sa vorbesc cu alta ocazie, mai pe indelete. Suficient sa spun ca am umblat printre lucrarile lui cu gura cascata si cu sufletul infiorat. Ne-ar fi trebuit probabil trei zile, nu trei ore, ca sa ne apropiem cat de cat de esenta operelor lui.

Pe cat de mult m-am indragostit de Gaudi si de Dali, pe atat de neplacut surprins am ramas de lucrarile lui Tapies si Joan Miro, impreuna cu pleiada de artisti pe care i-am vazut la muzeul de arta contemporana al Cataloniei. Sincer, n-am inteles nimic din lucrarile astea, habar n-am de ce ocupa spatiul in cladirea aia imensa care ar fi putut fi folosita la altceva. Indraznesc sa spun ca sunt si eu capabil de asemenea lucrari de arta (poate se indura Brightie sa va exemplifice cu niste poze, ca sa intelegeti mai bine cat de patetici sunt urmasii lui Dali si ai lui Gaudi).

Castelul Montjuic. O cazemata cu trei linii de aparare si tunuri uriase ce strajuiesc portul catre Mediterana, la care urci cu funicularul si cobori per pedes ca sa descoperi parcuri, fantani, flori, banci si pavaje minunate, care imita modele create de Gaudi si care arata grija catalonilor de a-si infrumuseta pana si cele mai ascunse colturi ale orasului. E incredibil sa descoperi pe un deal la cativa kilometri de oras un parc cu verdeata, o fantana, niste banci, totul perfect curat si aranjat, desi prin locul acela se opresc doar arareori oameni. Ganditi-va la cum arata popasurile turistice de pe la noi si o sa-mi intelegeti mirarea.

Tibidabo. Un alt deal, diametral opus fata de castel, in care e un parc de distractii pentru copii. O multime de kinderi, chestii colorate, distractie si o privire panoramica asupra orasului. Iar din biserica de deasupra parcului, privirea nu e numai panoramica ci si maiestuoasa.

Cosmo Caixa. Un fel de muzeu de stiinte naturale, unde te simti iar copil. Expozitii dedicate dinozaurilor, acvariu, gradina tropicala si o multime de masinarii si inventii unde apesi pe butoane si se intampla tot felul de legi fizice distractive, copilul din mine a fost foarte fericit in Cosmo Caixa.

La Rambla. Rambla e un fel de “pietonala” strajuita de copaci inalti, un bulevard foarte lung cu magazine, terase si populatie de toate felurile. Din cate am vazut, rambla e ceva specific oraselor spaniole, fiindca exista una si la Figueres. Nu va recomand Rambla din Barcelona. Hotii de buzunare (care sunt un flagel in Barcelona, atentie maxima daca mergeti acolo), aglomeratia excesiva, restaurantele unde din cauza puhoiului de oameni nu au timp nici sa curete mesele, turistii rusi si chinezi disperati dupa shopping, tragand dupa ei plase, aparate de fotografiat, odrasle urlatoare, totul pigmentat cu atmosfera de carnaval, no, gracias. Daca vreti sa cumparati suveniruri la preturi (mai) decente si sa va si relaxati, mergeti in El Poble Espanyol. Asta este un fel de Muzeul Satului, construit special pentru expozitia mondiala din 1929, unde sunt replicate case din toate regiunile Spaniei. Case, nu cocioabe, ca v-am zis de Muzeul Satului si poate v-am confuzat. Iar la parterul caselor si in piatetele amenajate in acest mini oras gasiti magazine de suveniruri, terase, restaurante, ateliere de artizanat in care se lucreaza live si mult mai multa liniste decat in oras.

Flamenco, sangria, paella. In ultima seara ne-am hotarat sa mergem la un concert de flamenco, la un restaurant cu meniu inclus, unul dintre cele promovate in programele turistice ale municipalitatii barceloneze. Adica paella, sangria si dansatori/cantareti de flamenco. Partea cu flamenco a fost cat de cat ok. Daca doamnele dansatoare isi faceau doar job-ul iar chitaristul repeta mai mult niste jingle-uri, solistul s-a simtit ca punea suflet. Insa partea cu restaurantul a fost execrabila.  Pentru prima data in viata mi s-a intamplat sa vina chelnerul, sa-mi ia furculita si cutitul din farfuria de salata si sa mi le arunce pe masa (pentru felul doi, n-ati inteles). Paella a fost ca vai de lume (asta si fiindca noi nu suntem mancatori de fructe de mare), iar sangria ii suspectez ca au indoit-o cu apa si zahar. Iar desertul traditional  a fost de fapt o prajitura de inghetata…vieneza. Ca sa nu mai zic ca restaurantul se numea “El Patio Andaluz” (poate de asta n-a fost in regula, ca era andaluz si nu catalon?). Oricum, de evitat.

Barcelona inseamna o multime de lucruri faine si cateva minusuri evidente. Nu-i un loc facut pentru relaxare, mai ales daca vrei sa si vezi orasul, care e foarte alert, insa nici nu-mi vin in minte cate argumente v-as putea da sa-l vizitati, mai ales din punct de vedere cultural.

Momentan, astea-s impresiile proaspete, disparate si dezordonate, exact cum imi vin in minte la 3 a.m. Pentru povestea mai nuantata si pentru poze, mergeti la Brightie (nu chiar amu, ca doarme, mai asteptati si voi un pic 🙂 si mai reveniti, poate o sa mai scriu cate ceva si aici.

Anunțuri