Etichete

, , , , ,


Introducere necesară
Există aşa-numitele filme de categorie B – producţii cu buget redus, cu actori necunoscuţi sau cu vedete aflate într-un con de umbră, filme de consum care se vând televiziunilor la pachete trei plus unul gratis în care actori cum ar fi Shannon Tweed, Steven Seagal, Lorenzo Lamas, Dolph Lundgren, etc. îşi joacă acelaşi rol, peliculă după peliculă. Filme pe care le vezi în vacanţa de vară pe Pro Tv si Antena 1, fiindcă oricum nimeni nu se uită, dar la ora aia e de obicei un film, aşa că se reiau aceste filme de două- trei ori pe an, la două-trei televiziuni diferite.
Dar mai există o serie de filme care nu-s nici filme de nişă (arthouse in terminologia de specialitate) şi nici blockbuster-e din curentul de masă, cu reţeta clasică de la Hollywood: buget cu şase-şapte zero-uri, cel puţin câteva staruri pe generic, promovare agresivă, efecte speciale la fiecare minut. Aceste filme care se situează undeva la mijloc, le voi numi fime de categoria B+. Sunt producţii decente ca buget, cu actori ok, scenarii bunicele narate inteligent de câte un regizor tânăr şi necunoscut (sau dacă e consacrat, probabil face filmul acela ca pe o variaţie). Aceste pelicule au în general note între 6 şi 7 pe IMDB, se dau pe Cinemax, TCM, Universal sau MGM şi singura lor insuficienţă mi se pare a fi promovarea precară şi poate acea scânteie care vine de la un actor, de la regizor, de la directorul de imagine, de la costume, ori de la muzică, şi care face un film faimos.
Întrucât mi-am făcut un obicei să-mi închei zilele oarecare ale săptămânii cu câte un film la TV ori cu o carte în mână, voi vorbi aici despre câteva descoperiri în materie de filme (urmează şi cărţi) din mai sus numita categorie B+.

Auggie Rose, 2000, scenariul şi regia Matthew Tabak, cu Jeff Goldblum (Jurassic Park, Independence Day), şi Anne Heche (Donnie Brasco ), văzut pe TCM
John Nolan (jucat de Jeff Glodblum) e asociat la o firmă de asigurări unde vinde oamenilor surogatul siguranţei zilei de mâine; conduce un Volvo, are o casă faină şi o logodnică frumoasă care îl aşteaptă deja de câţiva ani să o ceară în căsătorie. Totuşi, (că trebuia să fie un totuşi), eroului parcă îi lipseşte ceva.
Îi plac băuturile rafinate şi într-o seară se opreşte la un ”liquor store” de fiţe, unde era client fidel, ca să-şi cumpere o sticlă de vin. Are loc un jaf armat chiar când John aştepta să i se aducă sticla, iar unul dintre angajaţii magazinului este împuşcat. Omul moare în braţele lui John, o scenă memorabilă în care eroul nostru îi spune necunoscutului “vin ajutoare, o să te faci bine, respiră, bla-bla-bla” în vreme ce Auggie Rose – adică cel împuşcat – e un muribund la fel de suportiv cu necunoscutul care vrea să-l ajute.
John e profund marcat de întâmplarea asta, se simte oarecum responsabil pentru moartea lui Auggie şi începe să-i investigheze viaţa. Află că era un fost puşcăriaş, că nu avea pe nimeni, îi descoperă adresa motelului unde acesta locuia, se dă drept fratele lui (dacă nu mă înşel) şi vreo câteva zile îi tot vizitează camera, căutând fel de fel de indicii despre cine fusese Auggie. Aşa găseşte un teanc de scrisori pe care Auggie le primise în puşcărie de la Lucy (Anne Heche); află despre idila celor doi, construită la distanţă şi despre vizita pe care Lucy urma să i-o facă lui Auggie peste câteva zile, neştiind că acesta murise. Acum John are două opţiuni: să o aştepte pe Lucy şi să-i dea vestea tragică, sau s-o aştepte şi să joace rolul lui Auggie. Mai departe, vă imaginaţi voi ; cert e că povestea te prinde, deşi sunt câteva chestii cusute cu aţă albă (oamenii ăştia îşi scriu numai scrisori, nu s-au sunat niciodată, nu au schimbat nici o fotografie), care arată ori că scenariul a fost scris într-o doară, “las’ că merge şi aşa”, ori e un scenariu de sertar, vechi de pe vremea când nu existau telefoane mobile şi internet. Greu de crezut, dar în fine, nu-i nimic care să arunce povestea în neverosimil.

Filmul ăsta mi-a plăcut fiindcă Goldblum, cu mutra aia taciturnă a lui, cu felul ciudat în care se mişcă, vorbeşte şi râde, mi s-a părut că a făcut un rol foarte bun, alături de Anne Heche care ne livrează un personaj atât de onest încât eu unul am reuşit să-l identific cu o persoană din viaţa reală. Mi-a plăcut fiindcă pune în discuţie tema unei decizii radicale de viaţă pe care la un moment dat o iei sau nu, ca să-ţi schimbi existenţa, să vezi dacă poţi sau nu trăi în conformitate cu tine însuţi.

Citatul de reţinut, e cel reprodus şi pe IMDB; John şi-a anunţat plecarea din compania de asigurări, dar în faţa firmei, colegul său îi aduce un cuplu, doi ultimi clienţi pe care să-i vrăjească. Iar ăştia îl întreabă ceva de genul “ce-ar trebui să facem ca să ne asigurăm mai bine, să fim în siguranţă pentru ziua de mâine,” etc., practic sunt genul ăla de clienţi care au luat deja decizia de a cumpăra, dar mai au nevoie de o ultimă confirmare din partea expertului; John îi răspunde soţului preocupat de siguranţa familiei sale : “ Cred că ar trebui să te duci acasă; să faci dragoste cu soţia ta; să te rogi să nu se întâmple nimic rău şi să te întrebi în fiecare zi : dacă ar fi să se termine totul, chiar acum, mi-a fost oare îndeajuns?”

Anunțuri