Etichete

, , , ,


        Literatura despre “universul concentraţionar” formează deja aproape un gen distinct. Habar n-am dacă numai eu sunt fascinat de asta, dar mi se pare interesantă orice poveste care implică suprimarea libertăţii unui individ şi ce se întâmplă după. Cred că-i una din marile teme ale literaturii şi mi se pare straniu cum a devenit atât de recurentă în cultura modernă, pe măsură ce libertatea individului a ajuns o valoare tot mai proclamată. O fi logic ca libertatea proslăvită în toate dimensiunile ei să dramatizeze şi mai mult situaţiile de absenţă a libertăţii? Oricum, pentru cine vrea să petreacă (virtual) o zi în Siberia gulagurilor staliniste, îl invit să citească “O zi din viaţa lui Ivan Denisovici”. Pentru adolescenţii cu funcţia cerebrală a lecturii atrofiată, nu-mi rămâne decât să sper că PlayStation va scoate curând un joc după cartea asta. (Apropo, se fac filme după benzi desenate, se fac filme după cărţi, se fac jocuri pe computer după filme, dar de ce nu se fac jocuri după cărţi? Ar îmbunătăţi considerabil cultura tinerimii, nu? Adică, imaginaţi-vă: să poţi să joci jocul “Ion” după Liviu Rebreanu, în care obiectivul e să aduni mult pământ; ori, dacă tot vorbesc de Rebreanu, de ce nu jocul “Pădurea spânzuraţilor”, în care să ai misiuni de genul – doboară reflectorul inamic, sau strecoară-te în tabăra cealaltă fără să fii prins?)

 

Alexandr Soljeniţân, O zi din viaţa lui Ivan Denisovici

 

“ – Ascultă, căpitane – după ştiinţa voastră – unde se ascunde luna veche?

–         Cum unde, ignorantule?! Pur şi simplu nu se vede.

Şuhov îşi clatină capul şi râde:

–         Şi dacă nu se vede, de unde ştii că există?

–         Adică cum, după tine – se minunează căpitanul – în fiecare lună e o lună nouă?

–         Ce-i ciudat în asta? Oamenii nu se nasc în fiecare zi? De ce nu s-ar naşte şi luna o dată la patru săptămâni?

–         Ptiu! – scuipă căpitanul – încă n-am întâlnit nici măcar un matroz atât de prost. Auzi, unde se ascunde luna veche?

–         Tocmai că eu te-am întrebat – unde? – deschide Şuhov gura.

–         Ei, unde?

Şuhov oftă şi se destăinui sâsâind încet.

–         La noi se spune că Dumnezeu fărâmiţează luna veche şi o preface în stele.

–         Nişte sălbateci! râde căpitanul. Niciodată n-am auzit asta! Aşa-i că tu crezi în Dumnezeu, Şuhov?

–         Păi cum?  –  se miră Şuhov. Când tună – poftim, încearcă să nu crezi!

–         Şi de ce face Dumnezeu asta?

–         Ce anume?

–         De ce preface luna în stele?

–         Ce-i de ne-nţeles aici? Şuhov strânge din umeri. Din când în când stelele cad şi trebuie completate.” (p.63)

 

Anunțuri