Etichete

, ,


winter-road-wallpapers-2-1024x768Era deja întuneric de vreun ceas şi porniserăm spre casă pe drumul ud în care luna se reflecta mare şi lăptoasă. Tata trăgea căruciorul plin cu lemne şi o roată scârţâia stins în ritmul paşilor lui. Eu ţopăiam pe lângă el, cu paşii aceia ciudaţi pe care îi făceau fachirii la Teleenciclopedia când mergeau pe jar. Îmi mişcam continuu degetele de la picioare cum îmi zisese tata, ca să-mi dispară frigul din ele.
Aveam nişte cizme de cauciuc, una era găurită într-o parte şi umezeala trecuse prin ciorapul de lână. Călcam cu grijă, să evit toate bălţile în care orice copil de opt ani ar fi păşit, fiindcă aş fi făcut orice numai să nu-mi mai intre apă în cizmă.
Pe lângă noi trecu o maşină, întârziată de pe undeva. M-am uitat repede dacă e vreo Lada cu sârbi, să le fac cu mâna, poate-mi aruncă gumă, dar nu era. Cum mă ferisem din calea maşinii, chiar lângă marginea drumului, am văzut pe jos o ţigară. M-am aplecat să o iau ; cineva o aruncase sau o scăpase de curând fiindcă era încă uscată, abia puţin jilavă.
– Tati, am găsit o ţigară !
– Unde, copile?
– Pe jos. I-am întins-o. Tata s-a oprit, s-a uitat o clipă la ţigară să nu fie murdară, apoi şi-a pus-o în colţul gurii. S-a căutat de chibrituri şi a aprins-o.
– Ia vezi, Ovi, mai îs?
M-am uitat cu grijă pe jos, printre crenguţele de plop şi iarba sfrijită de brumă de pe marginea şoselei. La câţiva metri mai încolo am găsit încă una. Si încă una. Am început să strig şi să ţopăi ca apucatul. Am găsit vreo doişpe ţigări pe care le-am dat tatei. El s-a aşezat pe un ciot de la marginea drumului, pufăind mai departe. Când trăgea fumul, jarul îi lumina mustaţa şi jumătate din faţă.
– Le-o fi scăpat cineva, spuse, ca pentru sine.
– Sau le-o pus semn.
– Cum adică – semn ?
– Cum făceau Hans şi Gretel când aruncau grăunţe pe cărare în pădure şi le-or mâncat păsările.
Tata râse şi se arătă cu degetul :
– Si pasărea asta fumează toate ţigările.
M-am aşezat lângă el.
– Ia zi, ce vrei să-ţi aducă Moşu’ ?
Am turuit imediat. Mă gândisem mult la ce vreau de la Moşu’.
– Bocanci faini ca ăia de la magazin. Si ciocolată. Si o maşinuţă. Si să ningă.
– Mă, da ţi-ai făcut listă.
Mă foiam pe lângă tata. Uitasem să-mi mai mişc degetele de la picioare şi-mi îngheţaseră din nou.
– Ce-i, ţi-i frig, aşa-i?
– Mi s-a spart o cizmă.
– Ia să văd.
Pipăi laba piciorului meu drept până găsi crăpătura. Îi încăpea degetul mic acolo.
– Da, păi tre’ să vorbim cu Moşu’ de nişte bocanci.
– ăia de la magazin, tati, de la magazinul de lângă librărie.
– Păi Moşu’ aduce bocancii cu sania din Laponia de la el, Ovi, nu umblă prin magazine la noi.
– Da’ io ăia îi vreau. Si să ningă, că dacă nu ninge cum vine Moşu’ cu sania. şi să vorbim cu el să-mi arate şi mie sania, că niciodată nu ne-o arată.
– Bine, măi copile, hai c-o început să-ţi meargă gura ca o meliţă. Fă tu bine şi scrie o scrisoare lu’ Moşu’, şi dacă eşti cuminte o să-ţi aducă bocanci.
– Auzi, tati, da’ Moşu’ chiar există ? Fiindcă o zis tovarăşa la şcoală că Moş Crăciun nu există şi că vine doar Moş Gerilă de Anu’ Nou şi pe el îl trimite tovarăşu’ Nicolae Ceauşescu la toţi şoimii patriei şi pionierii ascultători.
Tata aruncă chiştocul şi se ridică.
– La noi o să vină Moş Crăciun, o să vezi. şi ce vă zice vouă la şcoală, nu-i tot timpu’ adevărat, nu mai crede şi tu ca prostu’. Tre’ să zici că da, e cum zice tovarăşa, da’ tu în tine crezi ce ştii tu că-i bine, ai înţeles ?
*

Când am ajuns acasă, mama terminase mâncarea. Iar aveam mâncare de cartofi, dar mi-era foame rău, era bună şi asta. Mi-am pus cizmele în hol, mi-am scos ciorapii şi ţuşti cu tălpile pe teracotă. Ardea.
Am mâncat şi m-au trimis la culcare. Tata a rămas cu mama în bucătărie. El şi-a aprins o ţigară din alea pe care le-am găsit eu, mama s-a aşezat lângă el la masă. Nu mi-era somn şi am crăpat un pic uşa să-i ascult. îmi plăcea să-i ascult când vorbeau ei aşa, seara.
– Ne mai trebuie ulei şi nişte făină. să fac prăjituri. Ai vorbit cu Mircea de carnea aia ? Mama era obosită. Vorbea încet ca şi cum ar fi povestit ceva.
– Am vorbit. să prindă o cursă la Timişoara şi mi-o zis că se rezolvă. Plus vreo cinşpe ouă şi două pachete de unt. Soră-ta o primit cafa aia ? Că tre’ să dăm şi noi ceva la schimb, chiar dacă mi-o rămas Mircea dator.
Tata lucra portar la autobază. Câteodată unul dintre camioanele ce veneau din cursă oprea la noi şi atunci tata aducea carne, lapte, zahăr şi mie câte-o ciocolată din aia bună. Dar nu tot timpul. înainte tata lucra la metalochimice, în centru, unde mergea toată lumea să cumpere aragazuri şi frigidere şi scule şi vopsea şi cuie. Atunci aveam şi tort şi tata îi aducea mamei parfum şi mănuşi şi ruj cu care se dădea ea când mergeau la onomastică. Dar după aia tata s-a certat cu un şef de acolo de la magazin. Au fost la miliţie şi au zis că tata a înjurat partidul. Nu ştiu ce s-a întâmplat dar pe tata l-au mutat la autobază. şi cică i-au dat mustrare scrisă, nu ştiu ce-i aia, dar clar înseamnă că l-au certat.
Mama îşi pusese capul pe umărul tatei, o vedeam prin crăpătura uşii. N-am prins ce mai vorbeau ei acolo, încet, dar tata a mai zis :
– Tre’ să luăm şi încălţări la copil. I s-or crăpat porcăriile alea de cizme.
Mama n-a zis nimic. Dar am ştiut că se gândea ea la ceva. Sigur o să-i scrie ea lu’ Moşu’ şi sigur o să-mi aducă bocancii. Că dacă-i scrie mama, pe ea sigur o ascultă.

*
A doua zi dimineaţă, tata era de servici şi pe mine m-a trimis mama să iau pâine. Când eram mic, mergeam cu ea şi aşteptam la coadă să vină maşina. Acum mergeam singur că era mare şi ştiam să număr banii. în unele zile maşina întârzia şi nu mai cumpăram pâinea din magazin. Se făcea coadă lângă treptele de la uşă ; când venea maşina, vânzătoarea stătea pe trepte şi dădea pâinile direct din dubă. îi dădeai banii şi ea îi băga într-un buzunar mare de la halat, îţi dădea restul din celălalt buzunar şi apoi îţi băga pâinea în sacoşa pe care tu o ţineai.
Era deja multă lume la coadă, creo cinşpe inşi. şi ieşise soarele; chiar dacă era cam frig, ceea ce mă îngrijora fiindcă trebuia să fie zăpadă ca lumea ca să vină Moşu’. Ne uitam toţi la colţ, lângă piaţă, să vedem când apare duba pe care scria mare PIINE. Am vrut să mă duc la magazinul de pantofi, lângă librărie, era aproape, dincolo de părculeţ, să mai văd o dată bocancii din vitrină, dar mi-era ruşine să zic la cineva să-mi ţină loc la coadă. Oricum ştiam din memoria proprie cum arătau : erau cu vârf un pic rotund, negri-negri, strălucitori, cu şireturi până sus pe picior şi blană înăuntru. Puteai să-ţi bagi pantalonii înăuntru şi erau ca nişte bocanci de armată.
Duba cu pâine nu venea. şi după mine erau mulţi oameni, cineva a zis că nu mai vine azi, că nu ştiu ce mirări se întâmplă la Timişoara. Mie îmi plăcea tare mult să merg la Timişoara. Vara am mers cu tata şi cu un şofer cu camionul la fabrica de bere. Am mâncat pâine cu salam şi vată pe băţ şi când mi-a fost somn, şoferul m-a lăsat să dorm pe patul din cabină, care avea o pernă mică şi tare, perdeluţe albastre şi o poză mare cu o femeie frumoasă, dezbrăcată.
Cum stăteam aşa la coadă, mi s-a făcut iar frig la picioare şi deodată a apărut mama. Era supărată sau nu ştiu ce, că m-a luat repede de mână, să plecăm.
– Hai, că vin muncitorii de la Marginea.
– Da’ n-am luat pâine.
– Las’ că luăm mai târziu. Hai acasă acuma.
O femeie de la coadă a salutat-o pe mama.
– Ce se întâmplă, Lili ?
– Mergi acasă, Mirela. M-o sunat al meu de la autobază că vin muncitorii de la Marginea de la fabrică. Cică îi grevă şi fac revoluţie la Timişoara.
Oamenii începuseră să şuşotească. Am plecat de-acolo.
– Mami, ce-i aia revoluţie ?
Mama n-a zis nimic. Mă ţinea tare de mână, ca atunci când se apropia trenul în gară şi ne era la amândoi frică de locomotiva care ţiuia şi te umplea de aburi.

*

Mama mi-a dat mămăligă cu lapte şi m-a lăsat să pun cât zahăr am vrut. După aia mi-a zis să mă joc la mine în cameră. Aveam un indian de plastic care stătea pe cărţile de poveşti şi trăgea cu arcul în soldaţii de pe covor. Ei aveau puşti şi erau mulţi, dar el era sus pe cărţi şi îi dobora pe fiecare pe rând. şi mai aveam un elicopter greu de fier care zbura de pe masă dar apoi eu îl duceam cu mâna mai jos, aproape de soldaţii care erau acum prieteni cu indianul şi trăgeau toţi cu bombe mici de plastilină în elicopter şi-l doborau.

*

Am dormit după amiază. Apoi mi-am făcut o felie de pâine cu untură şi paprică. Mama nu era acasă, nici tata. Am zis să merg la magazin să văd dacă mai au bocancii. Când am ajuns în centru erau mulţi oameni în faţă la primărie. Oamenii strigau tare şi deodată au început să arunce cu pietre. Au spart geamuri la primărie, vitrina de la librărie şi de la magazinul de pantofi. Un bărbat pe care nu-l ştiam arunca în stradă nişte cărţi groase cu tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi apoi sărea cu picioarele pe ele. Apoi a dat foc la una. Mie mi-era frică. M-am uitat repede în vitrină la magazinul de pantofi. Era spartă şi nu mai erau bocancii, doar o piatră mare. După aia nu ştiu cum au apărut din parc mama şi tata, aşa îmbujoraţi la faţă, şi alţi oameni.
– Ce cauţi aici, copile ? Cine ţi-a dat voie să pleci de-acasă ?
– Hai, Gabi, lasă copilul. Hai să mergem toţi acasă.
Când am ajuns acasă, amândoi era nervoşi sau îngrijoraţi. Tata mi-a întins sacoşa:
– Ia, o venit Moşu’ mai devreme anu’ ăsta.
M-am uitat la el, mirat. Apoi în sacoşă. Oaau, bocancii mei ! I-am scos imediat şi mi i-am pus în picioare. Era ceva într-unul. Am băgat mâna; era un ciob mare şi bont, de sticlă. N-am zis nimic.
Tata scosese radioul şi îl regla. Nu mă băgau în sema, niciunul. Toată seara au ascultat la radio. Un nene a zis : ‘’ Aici Radio Vocea Americii. Astăzi, la Timişoara, revolta anticomunistă a erupt. Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva dictaturii. Autorităţile au reprimat violent demonstraţiile paşnice. O ploaie de gloanţe… sute de arestări… un număr neprecizat de morţi şi răniţi… corespondentul nostru… ‘’
Mama mi-a explicat că e revoluţie şi că vor să-l dea jos pe Ceauşescu. Nu înţelegeam de ce vrea lumea să-l dea jos, dar ştiam că oamenii mari îţi spuneau mereu să te dai jos; de exemplu, când mă urcam în dud la bunica, striga la mine: ‘’copile, dă-te jos, că o să cazi”. Poate şi pe Ceauşescu îl dădeau jos ca să nu cadă de pe unde se urcase.

*

Tata era mai tot timpul plecat în centru, la primărie. Nu mai ştiu exact toate lucrurile care s-au întâmplat atunci. într-o seară mi-am pus bocancii cei noi, voiam tare mult să mă plimb cu ei şi i-am zis lui tata care venise până acasă : ‘’tati, ia-mă şi pe mine la revoluţie.’’ Am mers toţi trei. La primărie era scos un televizor pe geam şi oamenii se uitau la el din stradă. Din când în când bărbaţii chiuiau sau huiduiau. Cineva adusese ceai şi pâine caldă. Apoi un preot ne-a învăţat să ne rugăm. Am stat toţi în genunchi, aşa pe stradă, şi am spus ‘’Tatăl Nostru”. Cumva, toţi erau bucuroşii; şi eu eram bucuros, dar şi îngrijorat că nu ninge.
Moş Crăciun n-a venit anul acela. Adică el, personal, n-a mai venit niciodată. Peste ceva timp, când am crescut şi mai mult, mi-a povestit mama că Remus, băiatul de la casa de lângă calea ferată, era Moş Crăciun pentru toţi copiii de la noi de pe stradă. Doar că anul acela Remus plecase la Timişoara, la revoluţie, şi l-au împuşcat. De atunci mama lui se îmbracă numai în negru.

*

– A, aici erai ? Cui vrei tu să-i cumperi bocanci de copii ?
Laura mă prinse râzând de braţ. M-am îndepărtat de vitrina strălucitoare în care erau o mulţime de ghete şi cizmuliţe şi o pereche de bocanci de băieţi la care mă uitasem prostit minute întregi.
– Deci la Altex şi la Flanco au cam acelaşi preţ la expressorul ăla Philips pe care-l vrea mama. Numai că-s modele puţin diferite. Cred că o sun direct şi o întreb pe care-l vrea. Nu-i ca şi cum ar avea cinci ani şi nu trebuie să-i stricăm surpriza cu Moşul, nu?
Am încuviinţat în tăcere şi am luat mâna înmănuşată a Laurei într-a mea. în faţa noastră, chiar la intrarea în mall, un moş portocaliu pe care scria Orange, se agita făcând ‘’ho-ho-ho’’ şi împărţea pliante trecătorilor. Pe colţul pliantului de carton era prinsă o fundiţă cu un clopoţel. Erau tot portocalii.

Anunțuri