Etichete

, , , , ,


lonely cityN-am priceput niciodată Bucureştiul. El m-a priceput pe mine. M-a citit imediat, mi-a înşfăcat fricile de provincial, complexele individului speriat de necunoscut şi le-a pus la rumegat în uriaşa maşină de gunoi, cu o burtă de balenă ce aspiră sisific crusta de mizerie a oraşului.
Fricile mele şi fricile voastre, un compost frământat, rumegat şi aşternut înapoi pe caldarâm. Fiindcă puţini ştiu, cei mai mulţi dorm încă la ora la care ziua mijeşte ochii; maşina de gunoi îşi începe lucrul agăţând soarele într-un colţ de oraş, la fel cum un muncitor agaţă lampa într-o magazine întunecoasă, şi apoi îşi derulează roboteala perversă prin care răspândeşte pe jos, la marginea străzilor, stratul nedesluşit de frici şi frustrări pe care le luăm cu toţii în picioare, praful fin, aproape invizibil, care ne urcă pe umeri, se insinuează în toate orificiile noastre şi ne otrăveşte puţin câte puţin. Savanţii îi vor spune stress de metropolă; dar toată lumea începe să bâjbâie care e de fapt adevărul: betonul care a omorât copacii, sticla şi metalul ce lucesc vesel pe milioane de metri pătraţi, sunt bestiile unei jungle pentru care nu s-au făcut încă documentare de supravieţuire.
Zidurile înalte şi dure, drămuind cerul de deasupra, formează labirintul prin care ne vom târî buimaci, ca nişte sălbăticiuni speriate ori înnebunite de curajul dement al animalului încolţit.
Vom freca zidurile cu umerii noştri, de teamă să nu atingem fiinţele ce trec pe lângă noi; şi umerii noştri se vor zdreli, şi prin veşminte carnea va sângera şi se va îmbiba cu var; şi când fiecare va răsufla uşurat, închizând în spatele nostru uşile grele de metal ale apartamentelor, ascultând zgomotul liniştitor al încuietorilor şi al zăvoarelor, pata sângerie-murdară-de-var va fi singurul semn că nu suntem, încă, iremediabil singuri pe lume.

Anunțuri