Etichete

, , , , ,


Haruki Murakami 2Q13 1Am citit cele trei volume din 1Q84 după ce au aşteptat cuminţi în raft aproape un an de zile să fie cerute şi citite de alţi fani ai autorului.
O poveste ţesută fără grabă, ba chiar prea lent pentru gustul multor critici, un Murakami care ne revelează filă cu filă încă un mastodont de literatură mare, care – paradoxal – deşi poartă eticheta cult, vinde milioane şi milioane de exemplare.
Fix ca în celebra crisalidă de aur descrisă în carte, povestea creşte şi se desparte în zeci de fire distinct, avându-i în centru pe Aomame şi pe Tengo, fata şi băiatul care s-au ţinut de mână la zece ani şi, două decenii mai târziu, se caută cu înfrigurare unul pe celălalt.
Realitatea ce se transform pe nesimţite într-un puzzle ilogic, aprofundarea unor mai vechi teme de interes pentru autor – precum evoluţia sectelor religioase din Japonia – , pasaje îndelungi de policier clasic (şi pe alocuri uşor predictibil), istorii personale repetate precum mantrele şi o Japonie modern care parcă nu-şi mai ţine bine picioarele înfipte în fundul oceanului ci e plimbată de colo-colo ca o insulă plutitoare – astea şi multe altele ar fi ingredientele acestui conglomerat literar complex care e 1Q84.
Pe mine unul, povestea m-a fascinat pe alocuri, m-a plictisit pe câte un colţ de pagină repetat parcă deliberat, m-a lăsat uşor nesatisfăcut fiindcă unele fire narative rămân nesoluţionate, sau nici măcar sugerate. Un caleidoscop, cam ca şi Atlasul norilor , care te lasă cu intrebări fără răspuns, dar şi cu senzaţia că ai în mână o cutie în care zornăie cuvintele şi că depinde de tine să le descifrezi sensurile, reaşezându-le.
Rămâne melancolia uşor dureroasă şi plăcută, atât de specifică lui Murakami, care îi va îndestula pe cititorii săi fideli.
Şi vă mai pot garanta un singur lucru: citind 1Q84 , vă veţi uita întrebători pe cerul senin al serii, să vedeţi dacă nu cumva de pe cer vă privesc două luni, una mare şi albă, cealaltă mică şi verde.

Anunțuri