Etichete

, , , ,


Bunea Mica 1Un sat care a murit tânăr
Voi fi, aproape cu certitudine, ultimul din neamul meu, voi închide istoria unei familii marcate de anonimat, visuri sfărâmate, genii nedescoperite; voi sfârşi, o dată cu propriul sfârşit, scrierea greşită a unui nume pe care acum aproape un secol un conţopist de la starea civilă ni l-a răstălmăcit.
Surorile mele nu vor duce acest nume mai departe. Fratele meu e acum tatăl a două fetiţe, şi nu-şi mai doreşte alţi copii. Un văr ce ne poartă numele pare să fi intrat deja în galeria cu figuri frământate de singurătate ale familiei, torturate de o nebunie interioară destructivă de sine, ostracizată de ceilalţi, repugnându-şi sieşi şi lumii întregi orice veleităţi reproductive.
Iar eu – nu am nicio dorinţă de a perpetua specia. Triumful vegetal şi o mie de ani de linişte să se lase – din parte-mi – peste coşurile de fum ale umanităţii. Rămână doar o mână de cărturari, în buncăre-biblioteci înghiţite de păduri şi de junglă, care să documenteze întregul proces, întru naşterea adevăratului om nou.
Azi l-am descusut, cu rezultate nemulţumitoare, pe tata, cu privire la istoria familiei noastre. Arborele genealogic oral nu merge mai departe de patru generaţii, până la stră-străbunicii mei dinspre tată.
Bunea Mica 2Bunea Mica 4Stră-străbunicul meu, pe numele său Ladislau, a venit la 1861 sau 1866 cu o colonie de maghiari care au fondat satul Bunyaszekszárd (Bunea Mică sau Bunea Ungurească) undeva, la doisprezece kilometri de Făget, în pădurile şi dealurile ce despart Timişul şi Aradul de azi. Se pare că Ladislau a făcut o şcoală comercială la Viena şi a fost întâiul primar al acestui sat fondat de coloniştii pe care i-ar fi adus o baroneasă maghiară.
Satul Bunyaszekszárd a dăinuit până în anii ’80 ai secolului XX, când s-a depopulat încet, până la dispariţie. Din 1995 încoace, în fiecare an, comunitatea din Szekszard (oraşul mamă din Ungaria) vin la Bunea Mică unde au despădurit cimitirul, au ridicat un momument comemorativ şi o clopotniţă pe locul fostei biserici.
Din satul cu 90 de case şi 250 de suflete nu a mai rămas nimic, decât drumul şi florile care continuă să răsară an de an pe locul fostelor grădini şi curţi; lucru curios, satul figurează încă pe harta judeţului Timiş, deşi la ultimele două recensăminte populaţia a fost zero.
Până de curând, asta însemnând undeva în ultimele trei decenii, deoarece eu nu am văzut-o vreodată, bunicul a păstrat o diplomă din piele de viţel ce atesta, se pare, absolvirea de către Ladislau a şcolii vieneze sus-amintite.
Despre soţia lui Ladislau nu ştim decât că a fost moaşă comunală, cu alte cuvinte a ajutat la aducerea pe lume a tuturor bebeluşilor din acest sat aflat la margine de civilizaţie.
Bunea Mica 3Singurele documente care m-ar mai ajuta sa lungesc firul acestei istorii, către originile ei, par a fi catastifele bisericii reformate. Din câte am auzit, o dată cu desfiinţarea satului, registrele bisericii ar fi fost mutate în biserica din Dumbrava, un alt sat de maghiari, unde am fost şi eu botezat, iniţial, ca protestant reformat luteran. Dar vai, şi această biserică s-a închis demult, din lipsa de enoriaşi, sau mai bine zis funcţionează cu intermitenţe, o dată la două săptămâni, când un preot itinerant vine sa oficieze slujba de duminică.
În sensul celălalt, dinspre fiinţele şi lucrurile vii ale acestei istorii, informaţiile se adună şi se încalecă într-un amalgam de adevăr şi legendă ce cuprinde eroi şi lichele, iubiri şi vieţi frânte, pe care le reconstitui încet din discuţiile cu ai mei. Staţi pe-aproape, căci povestea mai are a se spune.

Credit foto: Desculta prin Timisoara 

MagyarVagyok

Anunțuri