Sunt un om simplu? Nu. E falsă modestie să mai spui asta azi. Când vrei să fii simultan cu picioarele pe pământ şi cu capul în nori, îţi trebuie o reţea vastă, un regat nervos care să recircule visurile din provincie în provincie, din creier în suflet şi apoi în picioare – cărora le comanzi următorul pas. Mereu cel mai important.
După sânge şi după hârtiile care-mi atestă existenţa administrativă, sunt o jumătate de hun cu o jumătate de dac, născut undeva în Banat, într-un orăşel cu flori de castan cărora le-a sucit primăvara minţile. Am fugit, în pragul bărbăţiei, în Timişoara, oraşul revoluţiei mele personale. Acolo am învăţat să învăţ, să hălăduiesc, să beau, să iubesc, să visez, să scriu, să cad, să pătrund, să mă lovesc, să mă ridic. Femei, muzici, ziduri, orizont, singurătate, oboseală, vânt, flori, CD-uri, galerii, uitare, fotografii.
Din toamna lui 2007 m-am mutat în Bucureşti, unde am descoperit că bling-bling-urile de mall şi clădirile impunătoare de instituţii nu reuşesc să acopere senzaţia de lipsă de civilizaţie asezonată cu fum de mititei şi manele pe telefon. Nu, nu mă plâng, sunt aici fiindcă am ales asta.
Oficial, am scris o cărticică semi-stupidă în liceu, am terminat ştiinţe politice, am renunţat la apucăturile academice din lipsă de sponsori şi acum ocup birouri prin naţionale şi multinaţionale unde-mi vând opt până la zece kile de suflet pe zi fiindcă foamea bate filmul. Sunt, cică profesionist, am experienţă, sunt hârşit şi trainuit . Nimic relevant ca om.
Neoficial, îmi drămuiesc nopţile fiindcă m-am săturat să visez, sunt pus pe treabă. Am poveşti de spus, scrijelesc intrigi, sculptez oameni pe care i-am cunoscut sau poate mi-aş fi dorit să-i cunosc. Fac planuri. Cu o cană de cafea în mână şi-o ţigară fumegând în scrumieră, învăţ să scriu în continuare fiindcă asta mi-a dat Dumnezeu. Într-o bună zi o să-mi las biroul gri şi o să fiu fericit spunând poveşti. Cineva trebuie să o facă şi pe asta. Cred că sufăr de inlunaţie.
Nu-mi plac nesimţirea şi indiferenţa. Atât.
Îmi plac cărţile, U2, ciocolata, vinurile, fotografia, ora patru dimineaţa vineri spre sâmbătă, vederile uitate prin romane, fluturii, filmele, femeia si frumosul – în orice ordine vreţi voi şi încă vreo câteva chestii.
Voi fi pe acest blog atâta vreme cât consider că am ceva relevant de împărtăşit cu voi. Iar voi – sunteți bineveniți oricând.
Realdo
contact: realdo.tokacs.rt@gmail.com
Blogopolis 