Etichete
Annelies Verbeke, Cotidianul, Dormi, literatura belgiana, Univers
“N-a fost greu să găsesc chiriaşi noi pentru apartamentul meu. Oameni cumsecade, asta se putea vedea imediat. Pereţii au scos un oftat de uşurare în momentul în care am ieşit pentru totdeauna de-acolo, doar cu o geantă pe umăr. Şi cu trupul meu care a înţeles cu câteva secunde mai devreme decât mintea că el îmi putea fi ultima consolare. Trupurilor le place o astfel de responsabilitate. Nu există altceva asemănător cărnii în slăbiciunea ei. Trupurile nu mint, li se face pielea găinii, li se întăresc sfârcurile, li se ridică părul de pe ceafă şi încep să le tremure degetele. Se umezesc sau se usucă, sau se înmoaie. Vor să muşte, să posede şi să fie călărite. Cucerite. Umplute. Pline. Trupul meu mi-a dat de ştire că mi se îngăduia să mă odihnesc puţin, că avea să preia controlul în momentul în care aveam să-mi încep căutarea, că avea să compenseze totul. Cu alte cuvinte: mă depărtasem doar cu un pas de vechiul meu eu, şi poftele mi-erau aţâţate la culme.
Noaptea era acum cu adevărat a mea. Să agăţi un partener de pat pentru o relaţie simplă este aiuritor de simplu. Nu trebuie să întrebi nimic; e de ajuns să zâmbeşti şi să miroşi bine. Cu cât ei încep să fie mai nervoşi, cu atât mai plăcut te învăluie liniştea. Mai torni în pahar, îi asculţi vorbind despre ce-i stinghereşte, spui ceva vag care sună bine, nu te gândeşti la nimic. Imediat după aceea te apuci de picioarele patului şi îţi roteşti curul spre ei, iar dacă ei împing, înşfacă şi gâfâie suficient de mult, atunci nu te mai gândeşti preţ de câteva clipe la bărbatul pe care nu l-ai putut păstra şi la bărbatul pe care nu l-ai putut avea. Treabă destul de simplă.” (Annelies Verbeke, Dormi, Ed. Univers, 2008, p. 104)